joi, 20 mai 2010

O alta “talmacire” a “Amintirilor despre viitor”

“Amintiri despre viitor” nu este o inventie a mea. Cartea cu acest titlu, scrisa de Erich von Daniken, lanseaza ipoteze despre incursiuni ale extraterestrilor pe Pamant, ipoteze sprijinite de anumite descoperiri ramase neelucidate. Printre acestea se aminteste harta amiralului turc Piri Reis, care in 1513 cuprindea teritorii “nedescoperite” la acea data. O alta enigma prezentata este o poza ce ilustreaza un astronaut si care a fost facuta inainte de descoperirea becului!

Se pare ca lumea evolueaza. Cele mai detaliate harti sunt acum stramosi ai GPS-ului si omul a ajuns in spatiu (sau cel putin asa se sustine). S-ar putea crede ca omenirea evolueaza intr-un ritm din ce in ce mai galopant, ca nimic nu ar putea fi ca acum 100 de ani. Cu toate astea comportamentul uman a ramas acelasi. Marii scriitori l-au surprins de-a lungul timpului si operele lor sunt nemuritoare, parca desprinse in fiecare epoca din contemporan. Marele lor merit nu este acela de a fi fost vizionari, ci de a fi cunoscut mai bine decat ceilalti natura umana, ramasa neschimbata. Imi aduc aminte de “comentariile” de la orele de romana in care ni se prezenta Caragiale ca avand opere la fel de actuale in vremurile noastre pe cat erau atunci cand au fost scrise.

Acum doua saptamani am asistat la o punere in scena a unui colaj din operele lui Caragiale, denumit “Mofturi”. A fost pregatit de studentii de la anul I, Master in cadrul UNATC. Timp de o ora si jumatate am trait prezentul, prin scene scrise la 1900.

Natura umana, naravul lupului e neschimbat cu toate ca moda, tehnologia, parul lupului s-au schimbat de nenumarate ori.

Un comentariu:

  1. Eu cred ca comportamentul uman este neschimbat datorita factorilor care il influenteaza si care la randul lor sunt neschimbati de secole: sistemul economic bazat pe bani, sisteme sociale, religioase si asa mai departe. Amestecam asta cu sistemul de turma pe care 95% din oameni il urmeaza (imitatori) si obtinem natura umana asa cum este ea astazi :)

    RăspundețiȘtergere